Roman Boca a demisionat din toate funcțiile deținute în PSD

Roman Boca, președintele PSD Vatra Dornei din ultimii ani, a demisionat din toate funcțiile deținute în cadrul Partidului Social Democrat, atât de la nivel local cât și de la nivel județean. Mai mult decât atât acesta a renunțat și la postul de consilier local obținut în urma alegerilor din 05 Iunie 2016.

Boca a precizat că această decizie a fost luată cu mai mult timp înainte și era hotărât să o pună în practică după alegerile locale, indiferent de rezultatul acestora, respectându-și astfel o promisiune făcută familiei sale.

Astfel, odată ce Roman Boca și-a depus mandatul și biroul executiv al organizației Vatra Dornei a fost dizolvat, rămâne ca în perioada următoare să fie desemnat un președinte interimar care, printre altele, va avea și misiunea ca în cel mult 6 luni să organizeze alegeri în cadrul organizației PSD Vatra Dornei, pentru a se alege o nouă conducere.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în PSD Vatra Dornei, cine va fi succesorul lui Roman Boca și ce va reuși acesta să facă în perioada care urmează !

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei