Medic de la spitalul din Vatra Dornei, internat la Spitalul Judeţean, din cauza problemelor cu alcoolul

Un medic de la Spitalul municipal din Vatra Dornei a fost adus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava, după ce, în urma consumului de alcool, a căzut în toaleta locuinţei sale şi a suferit un traumatism la cap.

Doctorul, în vârstă de 50 de ani, avea un traumatism la cap şi şi-a pierdut cunoştinţa. Din informaţiile pe care le deţinem, accidentul casnic s-a petrecut în urmă cu mai multe zile, însă doctorul nu i-a dat prea mare importanţă.

Marţi, însă, i s-a făcut rău şi a fost adus cu ambulanţa la spitalul la care lucrează şi diagnosticat cu crize epileptice pe fondul etilismului cronic, ciroză hepatică, fiind incoerent. Ulterior, în aceeaşi zi, a fost transferat la spitalul din Suceava, pentru investigaţii amănunţite.



Din verificările poliţiei, a reieşit că respectivul medic consumă frecvent băuturi alcoolice şi neglijează alimentaţia zilnică.

Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, managerul Spitalului municipal din Vatra Dornei, Ioan Valentin Stan, a declarat că a auzit de faptul că doctorul ar fi avut probleme cu alcoolul. Stan a precizat însă că de când se află la conducerea spitalului dornean, din vara anului trecut, nu a primit sesizări de la cadre medicale sau de la pacienţi legate de respectivul medic.

Rămâne de văzut însă dacă afecţiunile de care suferă respectivul medic nu sunt incompatibile cu activităţile pe care le desfăşoară în cadrul spitalului al cărui angajat este, însă la această întrebare vor trebui să răspundă tot autorităţile din domeniul medical.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Conducerea Federaţiei de Minifotbal va fi prezentă la turneul de la Vatra Dornei

Municipiul Vatra Dornei va fi la sfârşitul acestei săptămâni un oraş important pe harta minifotbalului din România.

Astfel, Baza sportivă Yanis Stadium va găzdui un atractiv turneu de minifotbal, Cupa Bergenbier – Ediţia a III-a, la care au fost invitate să participe câteva din cele mai bune echipe din ţara noastră, precum Libris Design Construct Braşov, campioana naţională în exerciţiu, Taz Manschaft Bucureşti, Liberto Iaşi, E-ON Iaşi, Oz Er Golden Bacău, Euro Dezmembrări Zalău, Coriolan Bacău, Agi Construct Buzău, ASA Târgu Mureş, Adistal Interconti Suceava sau Heniu Prundu Bârgăului.

Competiţia organizată de Maxi Sport Vatra Dornei va începe vineri, 24 Mai 2015, la ora 17.00 şi se va încheia duminică la ora 14.15, când este programată festivitatea de premiere.



Partidele vor fi supervizate de mai marii minifotbalului din România în frunte cu preşedintele acestui for, Ioan Onicaş, şi cu Tiberiu Lajos, antrenorul echipei naţionale, care au programat pentru acest weekend la Vatra Dornei o şedinţă a Comitetului Executiv.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Bărbat din Vatra Dornei cercetat penal după ce a furat un telefon mobil

Miercuri, în jurul orei 19.00, Poliția municipiul Vatra Dornei a fost sesizată de un bărbat de 39 ani, din localitate, despre faptul că o persoană necunoscută i-a sustras telefonul mobil în valoare de 200 lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiștii Biroului Investigaţii Criminale, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, ca fiind un bărbat de 38 ani, din localitate.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 17.30, partea vătămată se afla pe strada Oborului, la un bar și consuma băuturi alcoolice, ocazie cu care, a fost acostat de suspect, care s-a oferit să-i cumpere telefonul, însă după ce a luat telefonul, sub pretextul că se va întoarce cu o combină muzicală, autorul a părăsit zona fără să mai revină.



Telefonul mobil a fost recuperat și restituit persoanei vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluţionat procedural.

SURSĂ ARTICOL: Newsme.ro






Petiţie pentru construcţia Autostrăzii Nordului Satu Mare - Vatra Dornei - Suceava

Partidul Verde Suceava, susţine construcţia Autostrăzii Nordului de la Satu Mare la Suceava şi a lansat o petiţie adresată Guvernului care să fie semnată de toate formaţiunile politice.

Într-un comunicat de presă semnat de preşedintele PV Suceava, Dan Acibotăriţă, se arată că verzii suceveni consideră că ideea unei autostrăzi care leagă Petea - Satu Mare - Baia Mare - Mireşu Mare - Dej - Bistriţa - Vatra Dornei - Suceava este una formidabilă.

„Cine s-a gândit la aşa ceva are viziune şi trebuie susţinut. Acest lucru ar poziţiona economic pe harta Europei şi judeţul Suceava. Este o oportunitate la care nu trebuie renunţată”, se arată în comunicat.



Acibotăriţă menţionează că mulţi dintre investitorii străini fug de judeţul Suceava tocmai din motivul că nu are o infrastructură solidă. „După finalizarea autostrăzii Satu Mare - Suceava, suntem convinşi că într-un timp destul de scurt, alta va fii situaţia economică a judeţului Suceava. Mult mai bună, cu un număr redus de şomerii, cu lefuri mai mari”, susţine Acibotăriţă.

El subliniază că cei care conduc şi au condus după 1989 destinele acestei ţării, nu prea s-au gândit la dezvoltarea judeţelor din Nordul României. „Existând oportunitatea de a se construi o autostradă la noi, în Moldova, mai ales una care leagă zona Sucevei de cea din Satu Mare, trebuie susţinută cu orice preţ. De aceea, Partidul Verde filiala judeţeană Suceava, invită partidele parlamentare şi cele neparlamentare sucevene să semneze o petiţie adresată guvernului Ponta, prin care să solicităm Autostrada Nordului”, se mai arată în comunicat.

O variantă care să lege Transilvania de Moldova prin Bistriţa – Suceava, a fost luată în calcul încă din 1996 când prin Legea nr 71 din 12 iulie 1996 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Căi de comunicaţie, una din autostrăzile prevăzute era Cluj-Napoca - Dej - Bistriţa - Suceava - Botoşani - Ştefăneşti.

În anul 2006, Guvernul a venit cu un nou plan de transport, aprobat prin Legea nr. 363 din 21 septembrie 2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea I – Reţele de transport în care se propune autostrada Petea – Satu Mare – Baia Mare – Mireşu Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava.

În Strategia pentru transport durabil a Guvernului României, Ministerul Transporturilor, pe perioada 2007-2013 şi 2020, 2030, anexa nr.7, din martie 2008, proiectul de autostradă Petea - Satu Mare - Baia Mare - Mireşu Mare - Dej - Bistriţa - Vatra Dornei - Suceava, este înscris cu mentiunea: „Tabel de concordanta privind proiectele prioritare in domeniul rutier, identificate de România împreună cu Uniunea Europeană, care urmează a fi realizate până în anul 2015 (şi în continuare)”.

Parlamentarii liberali ai judeţului Bistriţa Năsăud au declanşat în luna martie 2015 proiectul ”Vrem Autostrada Nordului!” (Satu Mare - Baia Mare - Dej - Bistriţa - Vatra Dornei - Suceava), pentru a determina Guvernul să o introducă în Master Plan în urma unei ”presiuni publice” din partea reprezentanţilor tuturor celor cinci judeţe şi a societăţii civile.

SURSĂ ARTICOL: NewsBucovina.ro






Accident provocat de un sofer mort de beat

Politia a fost sesizata, sambata, despre faptul ca pe D.C. Poiana Vinului, din comuna Cosna, a avut loc o tamponare, iar unul dintre conducatorii auto se afla sub influenta bauturilor alcoolice si a parasit locul accidentului.

La fata locului s-a deplasat patrula din cadrul compartimentului rutier Vatra Dornei care a constatat ca un barbat de 31 ani, din comuna Cosna, in timp ce conducea autoturismul pe D.C. Poiana Vinului din localitate, intr-o curba usoara, a intrat in coliziune frontala cu un autoturism care era oprit pe marginea drumului, dupa care a plecat de la locul accidentului.



In urma verificarilor efectuate acesta a fost identificat in apropierea locului accidentului si in urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat 1,47 mg/l alcool pur in aerul expirat, dupa care a fost condus spital unde i s-a recoltat probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducatorul autoturismului oprit, a fost testat cu aparatul etilotest rezultat fiind negativ. Politistii au intocmit in cauza dosar penal care va fi solutionat procedural.







ANUNT : Executam constructii de toate tipurile

Detalii Anunț: Constructii de toate tipurile: lemn, caramida, BCA, structura beton, panou tip sandwich, sarpante; tigla metalica (lindab), tigla, tabla, sindrila bitumata (tegola), dranita. Amenajari
interioare: rigips, glet, faianta, gresie, sanitare, termice, parchet. Amenajari exterioare: termosistem, lambriuri si bardaj, terase, foisoare, gratare, gard si imprejmuiri. Echipa din Vatra Dornei,cu lucrari executate in zona si in Franta, Danemarca, etc.

Preț: 10 RON

Nume: Olaru

Telefon: Daniel

E-mail: danolarucase@yahoo.com







Biserica arsă din Poiana Stampei, poate ”renaște” cu ajutorul tuturor ! - VIDEO

Fie că vorbim despre localnici, autorități locale și județene, despre cei care stau la cârma țării, sau despre cei care sunt plecați peste hotare, toți pot contribui la reconstrucția bisericii din Poiana Stampei, și toți putem aduce din nou bogăția în sufletele celor din această comună.




SURSĂ ARTICOL: SuceavaLive.ro






Anunţ de participare pentru acordarea de finanţare nerambursabilă lansat de Primaria Vatra Dornei

Anunţ de participare pentru acordarea de finanţare nerambursabilă în baza Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2015 pentru domeniile tineret – sport, cultură – educație și social.

Municipiul Vatra Dornei face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă, pentru anul de execuţie bugetară 2015 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate activităţilor nonprofit de interes general în baza Legii 350/2005.



Finanţările nerambursabile se acordă conform bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiului Vatra Dornei, apobat prin H.C.L. nr. 45 din 13.03.2015, pentru domeniile – sport – în valoare de 89.000 lei, cultură - educație 50.000 lei, social - 50.000 lei.

Informaţiile privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute în Regulamentul de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Vatra Dornei, alocate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes general – aprobate prin H.C.L. nr. 45/13.03.2015. Acestea se pot obţine de la Primăria Municipiului Vatra Dornei – Compartiment Juridic sau de pe site-ul instituţiei www.vatra-dornei.ro.

Solicitanţii vor depune documentaţia prevăzută în Regulamentul de finanţare nerambursabilă din fondurile publice ale municipiului Vatra Dornei, alocate pentru susţinerea unor activităţi nonprofit de interes general în două exemplare (original şi copie) la Registratura Primăriei municipiului Vatra Dornei, Strada Mihai Eminescu nr. 17. Perioada de depunere a proiectelor este de 17 aprilie – 15 mai 2015.







Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, pe locul IV la etapa naţională a Concursului „Made for Europe”

Cosmina Şutac şi Simona Budîi, eleve în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, au obţinut două menţiuni la secţiunea Echipe de la etapa naţională a Concursului „Made for Europe”, care s-a desfăşurat la Arad, în intervalul 6-9 aprilie.

La cea de-a IX-a ediţie a concursului, în cadrul căreia au fost diseminate cele mai bune produse finale rezultate în cadrul proiectelor europene de tip Comenius, Grundvig, Leonardo da Vinci sau E-twinning, au participat în acest an 119 elevi, din 36 de judeţe ale României, iar judeţul Suceava a fost reprezentat de elevii Liceului Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei şi cei ai Liceului cu Program Sportiv Suceava. Liceul dornean s-a clasat pe locul al IV-lea.

Produsul final prezentat de cele două eleve în cadrul acestei competiţii naţionale a fost cartea „Le Christianisme devant les autres religions du monde”, realizată în cadrul proiectului Comenius „Toleranţă şi diversitate religioasă în Europa modernă”, proiect derulat în perioada 2012-2014, pentru care instituţia dorneană a fost finanţată cu suma de 24.000 de euro.



Cartea, redactată în limba franceză sub coordonarea prof. dr. Dana - Mihaela Bereholschi, este disponibilă în versiune imprimată şi pe CD şi a fost publicată în anul 2014 la editura suceveană „George Tofan”.

Aceasta este rezultatul muncii în comun a celor patru echipe din ţările partenere (România, Italia, Insula Reunion - Franţa şi Bulgaria) şi îşi propune scoaterea în evidenţă a muncii de cercetare cu privire la descoperirea principalelor religii ale planetei, a toleranţei religioase din anumite zone ale globului şi împărtăşirea experienţelor trăite de participanţii la proiect.

Contribuţia celor două eleve la realizarea acestui produs final a constat în tehnoredactarea şi punerea în pagină a textului cărţii, prelucrarea şi inserarea fotografiilor făcute de elevi în perioada activităţilor locale şi în cadrul mobilităţilor în ţările partenere, realizarea copertei şi machetarea. Cartea poate deveni un auxiliar didactic atractiv şi util în cadrul orelor de religie, istoria religiilor, limba franceză sau al cursurilor opţionale, constituind un model pentru realizarea altor produse finale în cadrul proiectelor europene.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






ANUNT : Caut să închiriez teren defrisat pentru 5 - 10 ani

Detalii Anunț: Caut să închiriez teren greu accesibil rezultat din defrișări pt. perioadă de 5-10 ani la preț bun și plata impozitului anual.

Preț: 100 lei/ha

Nume: Mihai Vasile

Telefon: 0731 151 117

E-mail: mihaivasile757@yahoo.com





ANUNT : Vand casa in Vatra Dornei

Detalii Anunț: Vand casa in Vatra Dornei, cu 3 camere, 2 bai, bucatarie, 150 mp curte, garaj, magazie lemne

Preț: 45000 euro negociabil

Nume: Aparascai Nina

Telefon: 0736 767 240

E-mail: niculina.apetrii@gmail.com





Pastorala ÎPS Pimen, la Învierea Domnului 2015

† P I M E N,

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din
de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie,

har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Prăznuim omorârea morții prin moartea pe cruce și învierea din mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Înviind Iisus, „toate s-au umplut de lumină și cerul, și pământul, și cele dedesubt”, după cum glăsuiesc cântările de la praznicul Învierii, „sărbătoarea sărbătorilor”. Lumina Învierii este lumina Celui Care este lumină (Ioan 1, 5), Celui Care este „Lumina lumii” (Ioan 8, 12).

Dumnezeiescul fapt al Învierii a fost adeverit de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos „înfățișându-Se pe Sine viu timp de patruzeci de zile, până în ziua în care S-a înălțat la cer” (Faptele Apostolilor 1, 2-3); S-a înfățișat femeilor mironosițe venite la mormânt ca să ungă cu miresme Prea Sfântul Său Trup (Luca 24, 1); S-a arătat Apostolilor începând chiar din seara zilei Învierii (Ioan 20, 19-20). „În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați…” (I Corinteni 15, 6), încredințându-i pe toți, chiar și pe Toma (Ioan 20, 26-29) de adevărul Învierii Sale din morți.

Învierea Mântuitorului este un fapt înscris în istoria vremii, fapt care se primește și se înțelege prin credință (Ioan 20, 29). Credința este darul lui Dumnezeu dat fiecăruia dintre noi. Prin credință înțelegem toate cele făcute de Dumnezeu (Evrei 11, 1- 40). „Fără credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci, cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). Credința trebuie să fie însoțită de inima curată: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Credința, darul lui Dumnezeu, trebuie s-o unim cu faptele bune, faptele de milostenie, ca să fie vie, lucrătoare: „Credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 17).

Dumnezeiescul fapt al Învierii îl simțim, îl trăim în chip tainic și negrăit în adâncul inimilor noastre, așa cum l-au simțit și trăit toate generațiile de creștini de-a lungul celor 2000 de ani.

Dumnezeiescul fapt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a religiei, a credinței și trăirii noastre creștine, este piatra de temelie a propovăduirii Sfinților Apostoli, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14).

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este piatra de temelie a credinței și trăirii miilor de mărturisitori și mucenici din primele veacuri ale creștinismului, începând cu Sfântul Arhidiacon Ștefan, până în zilele noastre, în timpul regimului comunist ateu, și va continua până la sfârșitul veacurilor. Mucenicia face parte din legea trăirii noastre creștine, după cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El” (Filipeni 1, 29).

DREPTMĂRITORI CREȘTINI,

Prin Învierea Sa din morți, Hristos ne-a încredințat că și noi vom învia cu trupul la obșteasca înviere (Ioan 6, 40). Având această încredințare din partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înțelegem că viața noastră pământească nu se termină la marginea mormântului, ci ea continuă cu sufletul, care este nemuritor, în Împărăția lui Dumnezeu. Acolo vom fi rânduiți în ceata cea de-a dreapta sau a celei de-a stânga, în rai sau în iad, potrivit cu faptele pe care le-am săvârșit în viața noastră pământească (Matei 16, 27; 25, 31-46). De aceea, trebuie să ne îngrijim, cât trăim pe acest pământ, pentru un sfârșit creștinesc, ca să putem da răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne străduim să nu ne lăsăm prinși în lațurile păcatului care bate la poarta inimii noastre sub forma gândului. Să ne silim să ne îndreptăm pașii cât mai des la scaunul de spovedanie pentru a lua iertarea păcatelor și dezlegarea pentru a ne împărtăși cu Prea Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să nu îndrăznim să ne împărtășim cu dumnezeieștile Taine fără spovedanie și dezlegare de la preotul duhovnic, căci, în acest caz, ne împărtășim spre osândă veșnică. Mulți întreabă astăzi cum este mai bine să se împărtășească, mai des sau mai rar? Sfântul Ioan Damaschin le răspunde: „… Acei ce au cuget curat și dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt așa, atunci niciodată să nu se împărtășească”. Aceeași povață o dă și Sfântul Ioan Gură de Aur și toți Sfinții Părinți, purtători de Dumnezeu, ai Sfintei noastre Biserici dreptmăritoare.

Ne bucurăm de faptul că astăzi, tot mai multe mame vin cu copiii la Împărtășanie. Ele sunt datoare să facă aceasta și după ce copiii lor merg la grădiniță și apoi la școală. Adevărata mamă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este cea care doar naște copii, ci cea care îi și educă și îi crește în duhul învățăturii și moralei dreptei credințe creștine.

Vedem că astăzi elevii în școală, pe lângă cunoștințele folositoare lor și societății, primesc și învățături nesănătoase pentru viața lor, la vârsta lor necoaptă, învățături cu titlul Educația pentru sănătate, educație care în realitate promovează, încurajează păcatul desfrânării, lucru care nu se întâmplă în școala niciunei altei religii necreștine. Ca urmare a acestei situații, părinții elevilor, profesorii care predau religia, preoții și fiecare dintre noi trebuie să arătăm copiilor gravitatea acestei educații. Suntem datori să ne rugăm și mai mult și cu toată inima pentru luminarea minții celor care împărtășesc școlarilor cunoștințele necesare pentru formarea lor sufletească, pentru demnitatea lor civică.

Închei cuvântul meu pastoral cu povățuirile Sfântului Apostol Pavel date credincioșilor din Efes: „Fiți dar următori ai lui Dumnezeu… și umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi… Iar desfrâu și orice necurăție și lăcomie de avere… nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților (creștinilor –n.n.). Nici vorbe de rușine, nici vorbe nebunești, nici glume care nu se cuvin, ci, mai degrabă, mulțumire. Căci aceasta s-o știți bine, că niciun desfrânat sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deșarte…, umblați ca fii ai luminii, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Să nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul. Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului în inimile voastre, mulțumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (și) Tatăl” (5, 1-6; 8, 16-20).

Rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască pace și bucuria mântuirii în aceste sfinte zile de prăznuire a Învierii Domnului.


În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Dată în reşedinţa Noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Învierii Domnului,
anul mântuirii 2015.

O nouă campanie de sterilizare a patrupedelor, cu sau fără stăpâni, în municipiul Vatra Dornei

Campania se va desfășura în zilele de 17 și 18 aprilie, în incinta Stadionului Municipal Vatra Dornei, fiind susținută în întregime de Romania Animal Rescue, prin intermediul sponsorilor din străinătate.

Potrivit reprezentanților organizației implicate, Romania Animal Rescue, vor fi sterilizați 50 de câini și pisici, după înscrierea în prealabil la numărul de telefon 0744602699 sau la Hotelul Carol din Vatra Dornei.

"Vă așteptăm cu prietenii patrupezi să profitați de această campanie gratuită și de profesionalismul echipei de medici", a transmis Roxana Pasat, coordonatoarea programului de sterilizări.

Ea a ținut să specifice faptul că legile intrate în vigoare la 1 ianuarie 2015 prevăd amenzi de până la 10.000 de lei posesorilor de câini de rasă comună, fără microcip, nesterilizați și neînregistrați în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân.

SURSĂ ARTICOL: NewsBucovina.ro







Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge si in acest an in judetul Suceava, deci si la Vatra Dornei

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge şi în acest an în judeţul Suceava, sâmbătă seară, cu un avion până la Bacău, de unde va fi preluată de maşini, în condiţiile în care aeroportul din Suceava este în modernizare, au anunțat autoritățile locale.

Consiliul Judeţean Suceava a transmis, joi, un comunicat, în care arată că şi în acest an Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge la Suceava în seara de Înviere, urmând să fie distribuită către biserici şi mănăstiri din faţa Bisericii "Sfântul Ilie" din Fălticeni pentru zona limitrofă şi zonele Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, iar de la Biserica "Sfântul Gheorghe" din cadrul Mănăstirii "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" pentru zona limitrofă şi zonele Rădăuţi şi Siret.



CJ Suceava arată că va reveni cu precizări suplimentare privind ora la care Lumina Harică va ajunge în judeţul Suceava în funcţie de programul de zbor şi sosirea aeronavei de la Ierusalim pe Aeroportul Internaţional Otopeni.

Din 2009 până în 2013, Lumina Sfântă a fost adusă în Bucovina cu avionul de la Ierusalim pe Aeroportul Suceava, de unde era preluată de preoţi şi călugări din judeţul Suceava şi judeţele limitrofe, dar şi de reprezentanţi ai Mitropoliei Cernăuţilor din Ucraina, fiind împărţită apoi credincioşilor la slujba de Înviere.

Ca urmare a lucrărilor de modernizare a aeroportului Suceava, anul trecut, pentru aducerea Luminii Sfinte s-a recurs la transportul acesteia până pe Aeroportul Bacău de unde a fost preluată cu maşini şi adusă în Bucovina cu antemergator al Poliţiei.

SURSĂ ARTICOL: ZiarulDeIasi.ro






A furat o maşină, s-a plimbat cu ea şi apoi a abandonat-o

Un bărbat din Vatra Dornei a reclamat la poliţie marţi dimineaţă faptul că din parcarea din fața blocului în care locuiește, de pe str. Mălinilor, i-a fost sustras autoturismul proprietate personala. Bărbatul a declarat că sâmbătă, în jurul orei 16:00 a parcat autoturismul în fața blocului de pe str. Mălinilor, cu toate portierele asigurate.

Marţi dimineață, persoana vătămată a observat că autoturismul nu se mai află în locul unde a fost parcat înainte, identificându-l la două străzi distanță, pe str. Sondei, la circa 200 de metri de locul inițial.Din interiorul autoturismului nu au fost sustrase bunuri.


În continuarea cercetărilor, polițiștii Biroului Investigaţii Criminale Vatra Dornei au identificat autorul furtului autoturismului ca fiind un tânăr de 24 de ani, din localitate, care a recunoscut fapta comisă.

Din cercetări, polițiștii au mai stabilit și faptul că tânărul a condus autoturismul pe raza municipiului Vatra Dornei, fără a poseda permis de conducere.În cauză s-a dispus măsura reținerii tânărului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de "furt în scop de folosință" și "conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând ca joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei cu propunere de arestare preventivă. „Cel în cauză a fost introdus în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliţiei.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Şase tineri din Vatra Dornei, trimişi în judecată pentru șantaj

Şase tineri din Vatra Dornei au fost trimişi în judecată pentru şantaj, întrucât au ameninţat cu bătaia mai mulţi elevi ai unui liceu din Vatra Dornei pentru a le da diferite sume de bani, informează Mediafax.

Astfel, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Narcis Cornel Bogdan şi Zabăr Căldărariu, precum şi, în stare de libertate, a lui Victor Pop, Alexandru Andrei Baicu, Lucian Ilie şi Maria Magdalena Cervenca, pentru şantaj, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.



În rechizitoriu se arată că, în 16 martie 2015, ştiind că elevii de la Grupul Şcolar "Vasile Deac" din municipiul Vatra Dornei au luat bursele, Bogdan, Căldărariu şi Pop, împreună cu Baicu şi cu un minor de 13 ani care nu răspunde penal, au constrâns un elev să le dea 3 lei, ameninţându-l cu bătaia, iar apoi, în acelaşi mod, au obligat un alt elev să le dea 5 lei, iar pe altul să le dea 10 lei.

De asemenea, Căldărariu, împreună cu Maria Magdalena Cervenca şi băiatul de 13 ani, a obligat un alt elev să le dea 2 lei, iar fata şi copilul l-au şi lovit pe acesta.

Prin acelaşi mod, alţi patru elevi au dat în total 27 de lei.

Ulterior, în 17 martie, Narcis Cornel Bogdan s-a întâlnit cu un elev pe o stradă din municipiul Vatra Dornei, iar prin ameninţarea cu bătaia l-a constrâns să îi dea un telefon mobil, replică a unui iPhone 5S.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Vatra Dornei.

SURSĂ ARTICOL: RomaniaLibera.ro






Un inginer de la mina Crucea, este noul director al Companiei Naţionale a Uraniului

Compania Naţională a Uraniului (CNU) este condusă, după Ioan Moraru, tot de un sucevean. Ieri a fost numit director, prin decizia Consiliului de Administraţie al companiei, Adrian Posa, inginer la Sucursala Suceava a CNU.

Inginerul Posa a lucrat la mina Crucea de la absolvirea Institutului de Mine Petroșani, în 1989. În ultimii ani a fost responsabil de securitatea muncii, radioactivitate și mediu. Are 50 de ani, este căsătorit și tatăl a doi copii. Provine din familie de mineri, tatăl său a fost directorul fostului Institut de Prospecţiuni și Explorări Geologice din Câmpulung, apoi, până la pensionare, director tehnic la mina de uraniu de la Crucea. Adrian Posa nu a fost, potrivit afirmaţiilor sale, niciodată membru al unui partid politic.

”Preiau o situaţie destul de grea și lucrăm ca să dăm oamenilor de muncă. Am rezolvat primele probleme și în perioada următoare vreau să merg la Crucea, să le prezint oamenilor exact realitatea. Trebuie să asigurăm finanţarea activităţii și să vedem ce facem mai departe”, ne-a declarat, ieri, directorul Posa.



Deocamdată, licenţa de exploatare pentru Botușana - Crucea a fost prelungită pentru încă 4 ani, la fel ca și cea pentru Grinţieș, în judeţul Neamţ, perimetru aflat deocamdată în conservare. Posa ne-a declarat că este ”prea devreme” pentru a spune dacă zăcământul din judeţul Neamţ va intra în exploatare în următorii 4 ani, dar apreciază că la Crucea se va lucra până în 2020. ”Mina de la Crucea are 35 de ani de activitate și rezerva este spre epuizare. Probabil că se va exploata până spre 2020. Despre Grinţieș este prea devreme să spun ceva concret”, a afirmat Adrian Posa.
Mai Multe Detalii: MonitorulSV.ro






ANUNT : Cumpar lemn de foc

Detalii Anunț: Doresc sa cumpar 10-20 mc lemn de fag/mesteacan sau 20-30 mc lemn de brad pentru foc, preferabil uscat, transportat in localitatea Iacobeni.

Nume: Virgiliu

Telefon: 0744 857 587

E-mail: fadorvirgiliu@yahoo.com





Profesor de la Liceul "Ion Luca", dat afară cu poliţia din sala de curs

Scandal de amploare la sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, unde s-au aruncat cuvinte grele şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru calmarea spiritelor.

Constantin Nechita, profesor de sport la această unitate de învăţământ, reclamă că a fost scos din sala de sport cu poliţia chemată la faţa locului chiar de către directorul liceului, Paul Bereholschi.

Se întâmpla în după-amiaza zilei de luni, 30 martie, în timp ce Constantin Nechita pregătea o elevă de clasa a XII-a de la Liceul Teoretic „Ion Luca” pentru examenul din vara acestui an.

„Se întâmpla în afara orelor de curs, iar la un moment dat a apărut în sală conducătorul secţiei de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Vatra Dornei împreună cu mai mulţi copii şi părinţi. În acel moment mi-a cerut să părăsesc sala pentru că este închiriată pentru antrenamentul copiilor de la CSM Vatra Dornei. Am refuzat, iar în sală a apărut şi directorul liceului, care a sunat la Poliţiei. Mi s-a cerut să părăsesc sala pentru că în caz contrar voi fi scos cu forţa. Pentru a evita o scenă penibilă, am preferat să plec de unul singur. Una peste alta, mă simt umilit în şcoala pentru care am muncit o viaţă”, a arătat Constantin Nechita.



Profesorul de sport spune că este hărţuit de ceva timp, iar toate încercările sale de a rezolva pe cale diplomatică diferendul s-au soldat cu eşecuri pe linie. Nechita mai spune că interesele şcolii sunt puse pe plan secund şi primează mai mult alte interese.

Şeful Poliţiei Vatra Dornei, comisarul-şef Dorel Aiacoboae, a confirmat incidentul de acum o săptămână şi a precizat că profesorul Constantin Nechita a fost sancţionat pentru adresarea de cuvinte jignitoare.

Cazul este departe de a-şi găsi o rezolvare, şi asta pentru că profesorul de sport a depus ulterior o plângere la poliţie prin care reclamă neregulile de la şcoală şi faptul că îi este obstrucţionată activitatea didactică.

Director Liceu „Ion Luca”: „Este un program care trebuie respectat, iar în acest fel se evită orice dispută”

Directorul Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, Paul Bereholschi, a precizat că sală de sport este în proprietatea primăriei, dar de mai mult timp se află în administrarea unităţii de învăţământ pe care o conduce.

„La solicitarea secţiei de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Vatra Dornei am întocmit un orar foarte clar prin care, în afara orelor de curs, să poată avea loc antrenamente pentru cei care practică tenisul de masă. Programul a fost afişat încă de la începutul anului şcolar, iar domnul profesor Nechita îl cunoştea. Din păcate, dumnealui nu respectă acel orar, iar motivul principal este invidia pentru că altcineva are o activitate de succes, cu priză la mulţi copii. Mai mult, domnul Marcu (n.a. - conducătorul secţiei de tenis de masă) ne ajută mult cu activitatea la acea sală de sport”, a arătat Paul Bereholschi.

Directorul Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei consideră că sunt suficiente ore libere în care Constantin Nechita îşi poate desfăşura activitatea, dar principala problemă este că niciodată nu a solicitat să utilizeze sala pentru pregătiri suplimentare cu elevii.

„Situaţia este foarte simplă. Este un program care trebuie respectat, iar în acest fel se evită orice dispută. Se pare că domnul Nechita nu doreşte să respecte orarul, dar în schimb îl hărţuieşte permanent pe domnul de la tenis de masă. Nu am crezut că o să se dea o asemenea amploare acestui incident”, a concluzionat Paul Bereholschi.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Telefon furat de o elevă dintr-o sală de clasă

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată joi, la ora 10.10, despre faptul că dintr-o sală de clasă a unei unități de învățământ din localitate a fost sustras un telefon mobil aparținând unei eleve.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști s-a reușit identificarea autoarei ca fiind o minoră de 17 ani, din comuna Şaru Dornei, elevă a aceleiași unități de învățământ. Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, după ce a sustras telefonul, minora și-a contactat un prieten, un bărbat de 39 ani, din municipiul Vatra Dornei, căruia i l-a înmânat și l-a rugat să-i găsească un client pentru vânzare.

În urma audierii bărbatului, acesta a predat telefonul mobil, fără cartela SIM și husa de protecție, pe care a declarat că le-a aruncat.„În cauză s-a întocmit dosar penal față de minoră, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și față de bărbat pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro








Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate 2015 are loc la Ciocanești în Duminica Floriilor

Comuna suceveană Ciocănești, desemnată „Satul cultural al României 2014” va găzdui, duminică, 5 Aprilie 2015, la Casa de Cultură „Florin Gheucă”, cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate”.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural “Bucovina” prin Direcția Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale, Primăria și Consiliul Local Ciocănești.

Iniţiat în urmă cu zece ani, cu scopul de a menţine şi de a promova unul dintre cele mai răspândite şi cunoscute meşteşuguri din Bucovina, ce se păstrează cu sfințenie în acest spațiu , fiind transmis din generație în generație, Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate a ajuns să se confunde cu numele localităţii în care se desfăşoară, Comuna Muzeu Ciocăneşti.

Evenimentul îşi doreşte să promoveze segmente ale culturii tradiţionale, precum: meşteşugurile, elemente ale patrimoniului imaterial specifice Bucovinei, literatura de specialitate, turismul cultural se arată într-un comunicat de presă transmis de Centrul Cultural Bucovina.



Potrivit sursei citate, programul festivalului este foarte variat şi va cuprinde în afara tradiţionalelor concursuri de ouă încondeiate şi de încondeiat ouă, expoziţii concurs, lansări de carte, expoziţii gastronomice, concursuri de interpretare muzicală, o serie de activităţi cu caracter informativ, precum şi spectacole ce promovează folclorul specific.

Manifestarea se va încheia cu un concert extraordinar intitulat „Hristos a Înviat” la care își dau concursul : Dorel Vișan, Mariana Anghel, Ionuț Fulea, Grupul Cameral Instrumental Cantore și Grupul Vocal Anghelos se mai precizează în comunicat.

SURSĂ ARTICOL: NewsBucovina.ro






Consilierul local dornean Roman Boca găsit în incompatibilitate de ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către consilierul local din Vatra Dornei Roman Boca, ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Acesta este acuzat că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 februarie 2009 – 2 martie 2010, întrucât, pe durata mandatului de consilier local, SC Dorna Medical SRL (societate comercială în cadrul căreia soția acestuia deține funcția de administrator și calitatea de asociat unic) a avut relații comerciale cu Primăria municipiului Vatra Dornei, în baza cărora a emis trei facturi fiscale către primărie, în valoare totală de 320,5 lei, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.



Potrivit articolului menţionat, „Consilierii locali [...] care au funcția de [...] administrator [...] precum și calitatea de [...] asociat la societățile comerciale cu capital privat [...] nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse [...] cu autoritățile administrației publice locale din care face parte [...]. Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local".

„Persoana [...] față de care s-a constatat [...] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică [...] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei