Moara de apă 100% românească, din satul Gura Haitii, se incăpățâneaza să "trăiasca"

În satul Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, mai funcționează încă moara de apa a familiei Avarvarei. Ca să poți vizita această străveche instalație tehnică, trebuie să străbați un drum aproape grandios, prin satele risipite ale comunei mai sus menționate.

Aici, ascunsă ochiului de cele câteva sălcii, se află casa de scânduri a morii, acoperită cu internită, și la care veneau sătenii din împrejurimile Călimanilor și ale Dornelor.

Aceștia sunt însă tot mai puțini. Moara de apă a morarului Avarvarei, își trăiește ultimele zile, asa cum s-a întâmplat cu suratele ei din zona Bucovinei. Tânărul care ne însoțește, aflat la a treia generație de morari, ne spune modest că el știe că este ultima moară funcțională din județ.

O vizită aici înseamnă, pe lângă satisfacția turistică, o alta istorică și lingvistică, căci, oricare moară de apă în funcțiune este, întâi de toate, un martor viu al continuității românilor pe plaiurile Bucovinei, demni urmași ai dacilor liberi.

Mă uit la ea cum se profilează micuță și stingheră la marginea unei fânețe unde iarba abia cosită, este întinsă la uscat. În fundal se văd munții vulcanici din Parcul Național Călimani, cu primul front de lavă, cel al Piciorului Calului.

Moara este alimentată de un braț deviat al pârâului, ce face un cot în acest capăt de sat. Moara de apă este singura instalație specific românească, ai cărei termeni tehnici sunt cu toții de origine latină.

Intru, după ce morarul deschide lacătul greu de la ușa coșcovită, ca într-un muzeu. Deși nu știu decat că, moara produce prin măcinare mălai și făină prin sistemul de rotire a unei roți alergătoare, care este așezată pe una stătătoare, documentarea mă luminează asupra tuturor componentelor: strat, cai, călușei, coardă, inimă, dinți, măsele, chingă, fruntar, fus, căpăstru, brotac, ciutură.

Toate, după cum spuneam, denumiri latine, fără urmă de intervenție slavă, maghiară ori turanică.

Din acest punct de vedere, moara românească nu a făcut nicio ,,achiziție” de piese străine, pentru simplul motiv că era perfectă. Astfel, s-au păstrat nealterate toate denumirile originale. Și mai este un motiv, morarii sau sătenii pricepuți puteau confecționa ei înșiși toate piesele de care aveau nevoie.

O vorbă veche spunea că: ,, Moara când stă, atunci se sfărâmă”. Așa este și acum, are ceva stricat, și nu prea îl mai trage inima să repare. La magazinele mixte din sat a băgat mălai.

Morarul nu este plin de făină, este îmbrăcat la fel ca ceilalți munteni, se duce să strângă fânul de iunie, proaspăt cosit. Este conștient că meseria învățată de la bunici și părinți, se stinge, de aceea nu mi se pare nici trist și nici necăjit.

Moara o va ține pentru el, până când și alți turiști sau etnografi de la muzeul satului îi vor aduce ceva satisfacție, apreciind faptul că aici a funcționat până în secolul XXI o … moară de zmicurat cucuruz.

SURSA: Romania-Redescoperita.ro