Un poliţist rănit într-un accident, condamnat la şase luni cu suspendare

Un poliţist din Vatra Dornei a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare după ce maşina pe care o conducea a ieşit de pe carosabil şi a lovit doi arbori, iar omul legii a suferit mai multe leziuni. Motivul pentru care magistraţii de la Curtea de Apel Suceava au decis să-l condamne pe agentul-şef Marius Florin Ungureanu, de 38 de ani, din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a fost însă altul.

Poliţistul se afla în stare de ebrietate în momentul în care a comis accidentul, probele de sânge care i-au fost recoltate arătând că Ungureanu avea o alcoolemie de 1,7 grame la mie.

Incidentul s-a petrecut pe 7 februarie 2012, în jurul orei 19:30, când agentul-şef Ungureanu s-a urcat la volanul unui Fiat Doblo, iar pe strada Argestru din Vatra Dornei a pierdut controlul asupra volanului şi s-a izbit violent cu maşina de doi arbori aflaţi în afara părţii carosabile. Autoturismul a fost distrus aproape în totalitate, iar poliţistul rănit grav.

La spital, agentului-şef Ungureanu i s-au recoltat probe de sânge, rezultatul acestora indicând o alcoolemie de 1,70 la prima probă (luată la spitalul din Dorna, la ora 20:15), respectiv 1,45 la cea de-a doua (recoltată la Spitalul Judeţean Suceava, la ora 22:15).

Ulterior, pe parcursul urmăririi penale, poliţistul a recunoscut că în ziua respectivă a consumat băuturi alcoolice, la petrecerea zilei de naştere a unui coleg. Agentul-şef a declarat că nu îşi aminteşte împrejurările în care a părăsit localul în care a avut loc petrecerea respectivă şi nici cum s-a produs accidentul.


Pentru că între cele două recoltări de sânge a trecut mai mult de o oră, aşa cum prevede legislaţia, s-a impus efectuarea unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, rezultatul fiind o alcoolemie teoretică între 1,75 - 1,85 la mie. Mai trebuie spus că iniţial, la prima instanţă de judecată, agentul-şef Marius Florin Ungureanu fusese achitat, soluţie cu care procurorii nu au fost de acord şi au atacat-o cu recurs.




Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei