SIDA loveşte cel mai grav la Vatra Dornei

Cinci din cele opt cazuri noi de SIDA depistate, de la începutul anului, în judeţul Suceava, sunt din zona Vatra Dornei, ceea ce a determinat conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava să înceapă acţiuni de prevenire a acestei maladii, ieri, la Grupul Şcolar Broşteni. La acţiune au mai participat, alături de specialiştii DSP, şefa Secţiei Boli Infecţioase de la Spitalul Judeţean Suceava, dr. Corina Stănescu, coordonatoarea programului HIV/SIDA, dr. Maria Bucşineanu de la Cabinetul de Planning Familial şi psihologul Ema Tucaliuc de la Centrul de Consiliere HIV.

„Am fost primiţi foarte bine, elevii au aflat informaţii cu privire la virusul HIV care declanşează SIDA, bolile cu transmitere sexuală şi metodele de contracepţie”, ne-a precizat directoarea adjunctă a DSP, dr. Cătălina Zorescu. Zona Dornelor a fost aleasă prima pentru campania de prevenire, întrucât 5 din cele 8 cazuri noi de SIDA provin de acolo, fiind şi cele mai grave, 3 persoane decedând.

Dr. Zorescu a precizat că este vorba de persoane adulte, calea de transmitere a bolii fiind categoric cea sexuală, specialiştii neputând explica de ce persoanele respective nu s-au informat despre SIDA şi nu s-au prezentat din timp la medic. „Şi noi ne întrebăm ce s-a întâmplat. Probabil distanţa până la serviciile medicale din Suceava e mai mare, şi nu ajung la timp. Doi decedaţi au fost depistaţi cu SIDA post mortem”, a mai spus directoarea Zorescu.

De la începutul acestui an, şase persoane bolnave de HIV/SIDA au murit, trei la puţină vreme după punerea diagnosticului. Trei dintre decese sunt de la Vatra Dornei, o femeie de 45 de ani, un bărbat de 35 de ani şi un tânăr de 22 de ani. În cazul celorlalte decese e vorba tot de persoane tinere, de 22-23 de ani, din Suceava şi Fălticeni.

În prezent, sunt 186 de persoane seropozitive în judeţ, 156 urmând un tratament de specialitate, gratuit, prin program finanţat de stat prin Casa de Asigurări de Sănătate.


Sunt 79 de cazuri la Fălticeni, 54 la Suceava, Gura Humorului – 19, Vatra Dornei – 16, Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi câte nouă cazuri.



SURSA: CraiNou.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei