Prejudiciu de peste 42.000 de lei, în „cârca” celui care a provocat incendiul de proporţii de la Vatra Dornei

Poliţiştii au demarat urmărirea penală a bărbatului acuzat că a provocat incendiul de mari proporţii izbucnit duminica trecută pe dealul Bârnărel din municipiul Vatra Dornei, el fiind pus sub acuzare pentru infracţiunea de distrugere din culpă, pentru un prejudiciu de 42.515 lei.

Incendiul a izbucnit duminică, în miez de zi, bărbatul care a provocat incendiul fără să vrea, Cătălin Leviţchi, în vârstă de 40 de ani, localnic din Vatra Dornei, fiind cel care a sunat la 112 în momentul în care şi-a dat seama că nu are cum stopa flăcările de unul singur.


Conform Monitorul de Suceava, Leviţchi le-a spus poliţiştilor că a plecat în acea dimineaţă în pădure să vadă dacă au apărut bureţii de primăvară, iar la întoarcere s-a gândit să-şi frigă câteva bucăţi de carne şi slănină pe care şi le luase de acasă.


Pentru stingerea focului extins pe mai bine de douăzeci de hectare au intervenit nu mai puţin de patru sute de oameni.




Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei