Un tânăr de 28 de ani din Vatra Dornei, judeţul Suceava, a fost joi după-amiază autorul unui accident de circulaţie, după ce s-a suit la volanul maşinii, chiar dacă de abia se putea ţine pe picioare.
Potrivit datelor puse la dispoziţie de IPJ Suceava, poliţiştii au fost sesizaţi telefonic, în jurul orelor 14:30, despre faptul că pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii autoturismelor implicate se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Echipa operativă deplasată la locul accidentului a constatat faptul că un tânăr de 28 de ani, din localitate, în timp ce se afla la volanul autoturismului proprietate personală, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu autovehiculul condus regulamentar de o femeie de 33 de ani din comuna Dorna Arini”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Ionuţ Epureanu.
În urma accidentului, a rezultat avarierea ambelor autoturisme, dar din fericire, nu s-au înregistrat şi victime omeneşti. In scurt timp, organele de ordine aveau să înţeleagă şi de ce s-a întâmplat totul. Când şoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Imediat, i-a fost întocmit dosar penal care urmează a fi soluţionat procedural.
SURSA: NewsBucovina.ro


Trimiteţi un comentariu
Sunteti invitati sa postati comentarii legate de acest articol folosind contul dvs. Google !
Este interzisa postarea de comentarii si materiale abuzive, vulgare, obscene, amenintatoare sau care sa violeze intimitatea, viata privata a unei alte persoane sau care incalca legea.
Raspunderea in privinta continutului comentariilor postate pe site revine in exclusivitate persoanelor care le-au scris.